Într-un domeniu plin de sfaturi care sună bine, Cristina face ceva rar: cere dovezi. A citit un studiu intitulat „neurocoaching sau neuro-nonsens?" și l-a luat personal. De atunci se întoarce mereu la cercetare, nu la ce e la modă.
Poate pentru că știe prea bine ce se întâmplă când ignori semnalele corpului. A învățat asta într-o noapte, cu echipajul de pe ambulanță lângă pat.
Iar când i s-a oferit un salariu dublu într-o corporație unde șefa era în burnout, cu ochii roșii și complet depersonalizată, Cristina a ales jumătatea. Nu pentru bani. Ca să nu ajungă ea însăși femeia din fața ei.
Am citit sute de povești. A Cristinei ne-a rămas prin momentul în care a fost scrisă: cu un bebeluș în brațe, la început de drum, fără venituri și fără nicio garanție.
Din procesul de selecție al Volumului I
